Asezata pe tarmul marii intr-o mica depresiune impadurita, bogata in livezi de maslini, portocali si lamii, Manastirea Esfigmenu este o chinovie cu viata de obste, avind hramul Inaltarea Domnului. Prima asezare monahala este atribuita imparatesei Pulheria evlavioasa, sotia imparatului Marchian (450-457). Adevaratii intemeietori ai manastirii au fost insa citiva isihasti din veacul al XI-lea. Distrusa si incendiata de mai multe ori, a fost refacuta de imparatul bizantin Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391), cit si de despotii Serbiei, Stefan Dusan si Gheorghe Brancovici. Cel mai mare staret al manastirii in aceasta epoca a fost Sfintul Grigore Palama. In secolul al XV-lea a fost din nou mistuita de un incendiu si refacuta in secolul al XVI-lea de tarul Alexandru Mihailovici.

La refacerea manastirii au contribuit si citiva domni romani. Neagoe Basarab da ajutoare anuale in bani la toate manastirile atonite, precum si Vasile Lupu mai tirziu. Petru Rares da ajutoare pentru innoirea bisericii in anii 1544-1546, precum si domnii fanarioti. Cel mai mare ajutor il da insa mitropolitul Veniamin Costachi, care ii acorda timp de 12 ani (1806-1818) tot venitul schitului Floresti-Vaslui. Cu acest venit se innoieste biserica si pictura si se reface o mare parte de incinta. Drept multumita, mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi este pictat in pridvorul bisericii alaturi de patriarhul Antim al Constantinopolului, ca un mare ctitor.